A. G. Secară, Elena Parapiru, Galati, Simona Andrei, Vernisaj

ERR – The Aftermath

10700693_1484577705138758_215027393685275554_o

10295080_1484577795138749_7761502155011405480_o

A ieșit bine. Am casa plină de flori. Deja legendarul trandafir galben pe care, nu știu cum se face, îl primesc de fiecare dată, de la persoane diferite, tronează în fruntea tuturor.
Încă mă gândesc la ce mi-a spus o doamnă antreprenor din America: construiesc avionul în timp ce zboară. Da, sincer, așa a fost, i built the plane while flying it. Este singura mea posibilitate. Când am decis să fac din ERR o expoziție nu aveam decât jumătate din fotografii realizate. Nu exista simeză, nu știam unde voi expune, nu nimic. Nici ERR ca idee nu ar fi fost dacă nu aș fi purtat o discuție, aproape întâmplător, acum un an, cu Roxana Georgiana, în care să visăm la oameni duși în lesă prin sufragerie (mulțumesc Roxana, era fix ce gandeam și eu de multă vreme). Dacă Roxana Dobre nu ar fi făcut din nou echipă cu mine pentru doua dintre ședințe. Dacă nu aș fi câștigat în timp încrederea unor femei absolut speciale, care au acceptat sa fie modele în acest studiu al feminității.
Spațiul care a găzduit ERR a apărut în momentul în care, povestindu-i Luminiței ce aș vrea să fac, mi-a propus direct și fără menajamente să expun în holul Hotelului Turist, cu acordul soțului ei, Mario. Nu ar fi existat simeza dacă, după ce am cumpărat necesarul de material, nu ar fi montat-o Basarab. Nu ar fi existat printuri dacă Gabriel Stanciu nu s-ar fi ostenit, în puținul lui timp liber, să transforme himerele mele din format electronic în fotografii palpabile (iți multumesc nu doar pentru asta ci și pentru perdaful din acel e-mail, îl meritam). ERR nu ar fi existat dacă, în ultima clipă, Cătălin nu s-ar fi suit pe scara aceea imposibil de înaltă, ca să vă putem întâmpina cu fotografiile expuse pe pereți, totuși. Dacă Elena, în dimineața vernisajului, nu ar fi fost lângă mine să mă ajute, inclusiv să mă hrănească, ca să nu pic pe jos. Dacă nu aș fi știut că am susținerea și încrederea unor oameni de cultură, Dan Basarab Nanu și A. G. Secară. Le mulțumesc amândurora pentru cuvintele rostite în deschiderea vernisajului.
Aftermath, ziceam. La vernisaj, Dan Nanu, directorul Muzeului de Artă Vizuală Galați a declarat, din prima frază, inaugurarea celei mai noi galerii gălățene, Galeria Mario. Spațiul a fost plin, din nou am fost onorată, eu și echipa mea, cu prezența multor gălățeni, prieteni, cunoștințe dar și oameni noi. Vernisajul ERR a fost prilej de socializare, ma bucur enorm că v-ați simțit bine timp de aproape patru ore. Am primit un braț de flori. Am avut un feed-back extraordinar, fotografiile expuse au născut meditații personale asupra feminității, asupra păcatului și, de fapt, ce este și ce nu este păcat, a fost prilej de reevaluare a statutului femeii față de bărbat. Am primit confirmarea că sunt pe drumul cel bun, galeria urmează să capete și un statut juridic, ca să putem găzdui artiști așa cum se cuvine. Am primit doua propuneri de colaborare pentru alte două expoziții de fotografie. Din nou, fotografiile mele au inspirat poezie, imi pare rău că nu am putut rezolva cu montajul sunetului pe video, Adrian, îți rămân datoare.
Adică, mai pe scurt, ERR mi-a apropiat mai mult oamenii care, cu adevărat, sunt alături de mine, indiferent ce, și i-a îndepărtat definitiv pe cei care erau în viața mea doar pentru că le foloseam ocazional la satisfacerea orgoliilor.
Fotografiile postate sunt realizate de Adrian Mociulschi și Andrei Iliescu, vă multumesc fraților, stiu că a fost o noapte de muncă pentru voi. Le mulțumesc tuturor fotografilor prezenți la vernisaj, le mulțumesc poeților prezenti, presei, echipei Humanitas – colegele mele, artiștilor plastici, tututror care, prin prezența lor, au făcut ca seara ERR să fie una magică.

Advertisements
Standard