A. G. Secară, Safe and Wild, Turism

Iubire, moarte întru Mălini şi împrejurimi

scan0084Moto:

„Poate de aceea oamenii trăiesc doar atât cât să înveţe să iubească…”

Eduard Dorneanu

Încrezător în misiunea literaturii (pseudo-moto-ul care precede conţinutul cărţii sună aşa: „7,63 este calibrul pistolului mitralieră, iar literatura este o armă de un calibru superior oricărei alte arme”), Eduard Dorneanu trage foc după foc (fără a mitralia) în cea mai nouă carte a sa (7,63, Ed.Eikon, Cluj-Napoca, 2013), smulgând din trupul memoriei sau al uitării, depinde de unghiul de tragere, secvenţe, întâmplări, frânturi de viaţă şi destin. „Astăzi adunăm ceea ce mâine va fi dat uitării”, spune un personaj din „Iarbă amară”, unde are loc o dublă pomenire: a unui om trecut prematur la cele veşnice, dar şi a ierbii abia cosite, iarba ce a crescut „pe tristeţea noastră”. Un text din care mai aflăm că dimineaţa poate mirosi (şi citind, am recunoscut şi noi, proustian sau nu, aceasta) „a tinereţe veşnică”.
Sunt, dacă vreţi, salturi în apa care trece, trece heraclitic (prima povestire din volum, „Podul Moldovei”, se încheie printr-un salt în apele Moldovei de la o înălţime considerabilă), transformând banalul (unei cine ratate, dar nu şi a unei nopţi de amor promiţătoare, în cea de-a două „piesă”, „Renate”; unor plimbări prin livadă, a unor ieşiri la restaurant, a unor deplasări în oraşele din jurul Mălinilor, centrul universului ş.a.m.d.) în… altceva. Unele texte au greutatea lirică a unui poem (doar E.Dorneanu este şi un poet deosebit!), altele par a fi ciornele unor nuvele sau ale unor scenarii de filme de scurt metraj, care se pot dezvolta ulterior. De pildă, „Natalia”, preludiul unei aventuri dintre „povestitor” şi o tânără prea frumoasă, de nici 20 de ani, care urmează să se căsătorească cu un om de afaceri care i-a promis că-i cumpără o maşină de 700.000 de euro, dar are din prima căsătorie doi copii…
Dar chiar şi aceste „schiţe” au de cele mai multe ori un sâmbure metaforic, de un lirism aparte: tot în „Natalia” ( un text de doar două pagini), cunoaştem un artist plastic care pictează de cele mai multe ori „sfinţi fără cap”, d(o)ar cu aure…
Uneori, umorul şi satira predomină: precum în „Maria”, care s-ar fi putut intitula „Maria, Ionică şi Balotelli, nu Botticelli” – sunt puse elegant la zidul… înţelegerii femeile plecate în străinătate, care se pot întoarce la casa părintească dărăpănată cu o decapotabilă, un copil mulatru (pe nume Ionică) şi să iasă la câte un restaurant cu un scriitor care, normal, devine posac şi pesimist când trebuie el să achite nota (inculturii unora)… Nu mai spunem de Ionică, care ar fi bun prieten cu puştiul alintat din „Vizita” lui Caragiale. Doar că aici nu pune dulceaţă în şoşoni, ci doar scuipă discret în paharul de suc al povestitorului.
Şi nefăcând aici un studiu comparatist, nu voi îndrăzni să scriu despre posibilele modele ale autorului. Mie îmi pare a fi în primul rând… Eduard Dorneanu. Care vede oamenii din jurul lui şi nu se cruceşte, ci doar scrie despre ei, calităţile lor, defectele lor „de ghiţâci de oraş” (dacă este cazul), cu toanele ori preocupările lor, fie referendum, vreme, „preţ la harbuz”, lemne de foc, Steaua, Dinamo, cultura de cartof, „tuburili pentru fântânî”…
Cu umor amar (şi nostalgic) sunt relatate reacţii la impactul cu… „progresul”: sala de sport („modernă”, din fonduri europene, care se potriveşte ca nuca în perete cu peisajul rural), câte o ziaristă „nefăcută” (că de „născută” nici nu se pune problema! – că doar sunt multe aşa în provincie!), anchetele procurorilor care vor să demonstreze neregulile de la vot, magazinele de tip METROU, scumpirile şi specula(nţii), consultaţiile gratuite pentru ochi, alte „Adevăruri contestabile”.
Majoritatea „întâmplărilor” se petrec într-o zonă rurală şi semi-rurală, dacă nu chiar cu pretenţii urbane, de dulce târg al Bucovinei, undeva între şi întru Mălini (dacă vă gândiţi la Nicolae Labiş, vă gândiţi bine!), Fălticeni, Rădăşeni, valea râului Moldova şi Suceava propriu-zisă.
Dumnezeu îşi face şi el simţită prezenţa, uneori plângând „sprijinit de cuvintele rămase într-o veşnicie aproximativă” (care atât de bine se potrivesc zonei de acolo), alteori cerând şi el „pâine neagră”, împărţind tristeţe în doze mici…
Ca un fotograf care urmăreşte pe străzi inscripţii ciudate, fizionomii bizare, atitudini provocatoare ori şocante, Eduard Dorneanu surprinde în texte şi propoziţii scurte reacţii ale sătenilor, cunoştinţelor, prietenilor (fără a-i menaja însă, aş cum nu se iartă nici pe sine când este nesuferit, în maniera personajelor din Seinfield) raportate la diverse situaţii, chiar şi la cele veşnice: „acum jumătate de an am văzut cum un om se fotografia lângă crucea sa” (în cimitir), „am visat o noapte mare”; autorul nu se sfieşte să se ia la bătaie dacă este cazul, un bărbat îşi „vede” soţia cum se gândeşte la altul.
Dacă „Medgidia, oraşul de apoi” de Cristian Teodorescu este considerat roman, Ed.Dorneanu scrie într-un fel „Bucovina sau Mălinii de apoi”, un roman sui generis şi el. Şi pentru că, de exemplu, unele personaje reapar după câteva pagini (deşi lipseşte firul clasic narativ), dar altele, precum autorul, Veşnicia, Toamna, dar şi restul anotimpurilor, menţionatul Dumnezeu, nucul Sybil, un motan, sunt parcă atotprezente…
Bruma de fantastic contribuie la mitologizarea Locului, parţial/minimalist ca la Marquez ori Allende (cei doi nefiind, nu-i aşa, minimalişti cu fantasticul!), realismul deseori frust, cu tot nimbul vag idealizant, contribuind uneori (mai ales când este vorba de unele femei, aceste personaje fiind de altfel memorabile) la crearea unei magii de tip fellinian, precum în „Jeepul, Gunilla şi femeile”, unde este prezentat quasiapocaliptic (exagerez!) un cuplu româno-suedez.
Dar iată câteva citate care ajută să se înţeleagă atmosfera semifantastică, semilirică, cele mai multe texte având câte o astfel de introducere: „Sub pământ, femeile moarte în haine de împrumut tresar sub un imbold de aer neînsemnat”; „copacii care poartă un nume deschid porţile veşniciei”; „tata spunea că în livadă vin adeseori sufletele celor care au trăit în locul respectiv”; „îngerii de pază adună merele căzute, pregătindu-le pentru veşnicie”.
„Realismul aproximativ” poate fi dovedit cu paragraful de început al „Jeepului…”: „Ninge. Parcurile îmbătrânesc. Orologiile ascund umbrele sinucigaşilor. Prostituatele adorm cu capul pe mesele de biliard. O maşină de pompieri rămâne în pană de benzină. Cineva a uitat deschis un aparat de radio. Muribunzii aflaţi în comă visează că sunt iubiţi de femeile celebre de pe copertele revistelor pentru adulţi. Dumnezeu scrâşneşte din dinţi. Miroase a ceai dietetic şi a trădare cosmetizată.” (p.69).
Un erotism aproape dezlănţuit, câteodată chiar dezlănţuindu-se, leagă ca un fir decameronic Totul: eroul are câteva iubite, de unele fuge (fie că-s proaste ori grase, ori şi una şi alta), iubirile (poate şi iubitele, sic!) au vieţile lor proprii, sincopate, de melci care se trezesc doar când întâlnesc ploaia. Iubiri care pot fi tot nişte lupte cu veşnicia, o ocupaţie de bază a fiinţelor (oameni sau nu). Căci iată cum se încheie un text, unul dintre cele mai memorabile, „Iarnă şi canibalism apostolic”, în care se relatează eufemistic un futai pe cinste, dar mai ales un coşmar în care Iisus şi apostolii îi mănâncă trupul surorii moarte a iubitei: „Îngerii obosiţi şterg visele celor care nu au obosit să lupte cu veşnicia”.
Poate unii şterg şi textele scriitorilor care îndeplinesc aceeaşi misiune. Dar la Eduard Dorneanu se vor opri mai mult şi… se vor abţine, aşteptând o continuare. Poate (cu) un AG (dar nu un „tun” de băutură, sic!, apropo la ce se mai bea prin cârciumi româneşti), deşi se poate trage convingător în continuare şi cu 7,63.
În ultimă instanţă, este o carte deloc comercială despre ceea ce contează cu adevărat: iubirea şi moartea. Despre ele, într-un text aproape de final, „În singurătatea albastrului”, autorul scrie: „Nu e nimic metaforic în moarte, aşa cum nu este nimic revoltător în iubire. Atât moartea, cât şi iubirea sunt taine despre care nu vom şti niciodată destul.” (p.86).
Bref, o carte bună de citit într-o duminică, adică într-o zi de sărbătoare, poate chiar în Mălinii autorului, la umbra copacilor care cântă, lângă pisici jucăuşe, îngeri, arici, furnici roşii şi flori vesele, ca să nu mai spunem despre copacii botezaţi…
O carte la fel de frumoasă ca o pădure de mesteceni, din care se poate înţelege că lumea este sau poate fi un sat mai mic, de care putem auzi sau nu…

a.g.secară

Standard
A. G. Secară, Căprioare, Safe and Wild, Turism, Whatever

Când Anna Karenina (ori Siberia) c’est moi…

scan0067(Nu numai despre sufletul rus!)

Poate exagerez. Cu siguranţă, Lev Tolstoi nu a spus precum „vărul” Flaubert. Poate nici subsemnatul nu a spus vreodată că Anna Karenina c’est…lui. Poate doar vreo prietenă de-a lui.
Dar poate că Pavel Basinski a spus că Lev Tolstoi este chiar el. Mai ales după ce s-a documentat şi a scris cele aproape 550 de pagini ale non-conformistei monografii a unei… fugi de acasă. O fugă-mască în spatele căreia stă adevăratul Lev?
Dar dacă este şi monografia unei căsnicii!?
Răscolind jurnale, mai mult sau mai puţin intime, scrisori, citind şi recitind Opera, presa vremii şi câte şi mai câte (printre care şi ce au mai scris alţii despre Tolstoi), Pavel Basinski a publicat o carte în 2010 care a ajuns azi la zece tiraje (probabil în Rusia lui Putin, că nu prea rezultă clar din prezentările apărute pe coperte şi în interior. Dar aceasta, ca şi premiile, contează, interesează cel mai puţin!).
Pe (probabil) toţi (asta dacă nu bravăm prea mult) ne interesează… Mântuirea! Şi implicit Raiul!
Şi atunci… de ce să fugi din Rai?
Dar oare ce înţelegem prin Rai?
Sau oare de ce să spui că Lev Tolstoi, bătrân (82 de ani), după 48 de ani de căsnicie (adică aproape 50, pentru cei căsătoriţi de curând ori încă NE), vrea să fugă de lângă îngerul de nevastă? Să ştiţi că era aceeaşi nevastă de 48 de ani, ca să înţelegeţi mai bine!
Dar oare n-a fugit Lev (Leul) oare şi mai devreme?
Adică n-a fost el ispitit? Dar oare cine nu a fost ispitit cu o fugă sănătoasă de acasă? Ca să o fac pe inocentul, de la Tom Sawyer încoace! Că Ulisse n-o fujit d-acasă, s-o dus la răzbel, mamaie!
Pe inocentul, oarecum, dacă nu chiar pe provocatorul, o face şi Pavel Basinski, când scrie: „Cei care s-au ocupat de biografia lui Tolstoi au remarcat trei evenimente care i-au influenţat cursul vieţii, dar, nu numai atât, i l-au schimbat radical, i l-au întors cu o sută opt zeci de grade. Acestea au fost căsătoria, transformarea în plan spiritual de la sfârşitul anilor 1870 – începutul anilor 1880 şi plecarea de la Iasnaia Poliana.” (p.157)
„Plecarea de la Iasnaia Poliana” ar fi… fuga din rai!
Dar comparatistul rus pune în balanţă alte evenimente: plecarea în Caucaz, campania militară de la Sevastopol, moartea fratelui iubit, spaima de moarte, moartea timpurie a celor mai iubiţi copii (a avut 13, i-au murit prematur 6!). Toate acestea, după Basinski, ar conta mai puţin decât cele trei enumerate mai sus! Şi dacă mă mai gândesc şi la afurisirea, excomunicarea din partea Bisericii şi la „diavolul gloriei pământeşti”, la care se gândeşte orice scriitor sau, mai ales, orice scriitoraş!
O.k.!
Revenind la o altă întrebare pusă mai sus („N-a fugit oare şi mai devreme”, măcar cu gândul), (răspund prin) Pavel Basinski detaliază într-un subcapitol intitulat „De ce a fugit Părintele Serghi?”…
Acum să nu mă întrebaţi cine a fost „Părintele Serghi”!
O povestire de-a lui Tolstoi, nu? Având „sufletul, adică ideea centrală, nu în motivul de suprafaţă al fugii părintelui Serghi, ci cauza profundă a retragerii lui din lume.” La pagina 59 se adaugă, conform firului raţionamentului: „Nu, Tolstoi n-a plecat de la Iasnaia Poliana numai ca să scape de tensiunile din familie şi să ducă o viaţă simplă. A plecat sau a fugit de diavolul gloriei pământeşti, a vrut să scape de oamenii care îşi manifestă prea strident dragostea şi ura – n.n. la el la conac era un adevărat pelerinaj! – , făcându-l să sufere şi să-şi dorească să ajungă un bătrân nebăgat în seamă. În „Părintele Serghi”, terminată în anul 1898, cu mai mult de zece ani înainte ca el să dispară de la Iasnaia Poliana, se gândise la o faptă ieşită din comun, îşi imaginase o dispariţie foarte originală la prima vedere, dar, de fapt, experimentată de secole, care să nu-i sporească gloria, ci să-i anuleze fosta măreţie şi falsa sfinţenie.”
Ei, bine, fostul prinţ Kasatski, călugărit, ispitit de femei, alege să dispară… în Siberia!
Şi dacă totul ne este deconspirat după nici 60 de pagini, atunci… cu ce o să ne mai răsfăţăm în restul de 500?
Oare bătrânul Tolstoi chiar voia să ajungă… în Siberia?
Oare sufletul rusesc, arhetipul, nu tânjeşte mereu să… se retragă pentru totdeauna în Siberia? Dar nu înainte de a îneca întreaga lume în votcă, zacuscă, castraveţi muraţi, batog uscat, icre negre, borş (de putină!?), nu înainte de a săruta pe gură întreaga umanitate şi de a trage ţacă Morţii precum Ivan Turbinca!?
La urma urmelor, cu iubirea de oameni nu te joci şi de la al patrulea borcan de votcă, distincţia dintre puritate şi desfrâu este cam greu de făcut!
Cam de aici o să reluăm firul discuţiei…

a.g.secară,
între două ceaiuri la Librăria Humanitas Galaţi

Standard
A. G. Secară, Reacție adversă, Safe and Wild, Turism, Whatever

Gogoşi şi gogoaşe…

10614203_10203537341526451_8103943913695509335_n 10570256_10203537297125341_7726789917697378624_n 10639523_10203537333726256_6345971797099790535_n 10606113_10203537289085140_599805568355079019_n 10646792_10203537370887185_3069224033087908125_n 10409623_10203537419928411_9199796971223512911_n 936683_10203537413408248_8238358756081413438_n 10626642_10203537431608703_4363806079330778651_n 10629705_10203537379767407_5440678701017493778_n 10653739_10203537388407623_398236723012625119_n 1492591_10202001365208003_621307994_oNe-am obişnuit cu gogoşi (varianta corectă în DOOM) şi cu gogoaşe, care mai de care mai furioasă sau înfuriată! Doar suntem o ţară de gogoşi şi de gogoaşe! Adică gogoşul e nemulţumit şi furios!
Iată că pot fi şi gogoşi fermecate!
Ca-n iubiri ori ca în politici! Ca aşa-i în tenisul de gogoşi!
Vine electorata acum, pregătiţi-vă sacoşile (corect sacoşele!) să luaţi iar plasă! Sau plase! Please!
Asta dacă mai aderaţi la realitatea lor! Că a Noastră e mai mare! Şi mai frumoasă, are şi ceva vise reale! Dacă se poate aşa ceva!
Şi mai vine şi vremea culesului!
Cică anul acesta avem poamă puţină! Adică struguri, bre! Şi vinul n-o să mai fie ca pe vremuri! Dar vor veni şi ajutoare! Zahăr, mălai, pastramă…
Şi-om mai duce-o până la toamnă!
Unii tot se vor muta! Mai sus, mai bine…
Şi va veni marfă nouă!
Chiar şi second hand!
Dar dacă există reincarnare, oare la a câta mână suntem!?
Parcă aş prefera lumile paralele, în care poţi face declaraţii, de genul „Probabil aşa fiind dat să fie într-una din lumile paralele în care trăim, trebuie cumva să te cer cuiva de iubită sau trebuie doar să te întreb dacă vrei să fii iubita mea”!
Dar acestea sunt replici dintr-o piesă care se scrie acum, cu eroi care se hotărăsc să fugă în lume, cu o căruţă furată de la o pereche, un bărbat şi o femeie care probabil nu au auzit de Lelouche.
Şi lui Lelouche nici că i-ar fi păsat!

Dintr-o realitate oarecum paralelă,
a.g.secară!

Fotografii făcute cu telefonul modest din dotare.

Standard
Sex, Simona Andrei, Tu-vă, Turism

Sex pe pod & împrejurimi

Efect secundar Sibiu podul mincinosilor (7)

Cei care invocă absolutul unor cuvinte precum întotdeauna, pe vecie, niciodată, doar tu, se vor împiedica în scurt timp și vor cădea cu zgomot în băltoaca relativității. Nimic nou. Mă uitam la acele lacăte prinse de faimosul pod al mincinoșilor din Sibiu. Acolo era minciuna. Îi și văd pe îndragostiții care și-au lăsat promisiunea prinsă-n fier de un pod, privindu-mă superior și cu dispreț pentru că eu nu pot să înțeleg dragostea adevărată. Ah, adevăr, alt absolutism, vag și periculos. Minciuna este în vorba aruncată iresponsabil în vânt când spui te iubesc doar pentru că urmează să te fuți, să spui da în fața unei instanțe doar pentru că urmează să-ți transformi nunta într-o uriașă chetă, minciuna este când faci un copil doar ca să țintuiești un bărbat lângă tine. Minciuna este să confunzi hormonii sau o afacere profitabilă cu un sentiment real. Nu îl contest, el există, este foarte rar, nu durează mult și tocmai de aceea este foarte prețios.
În rest există conștiința adulteră, un minunat for interior în care, cu toții, fără excepție, facem nu atât baie de trupuri cât baie de suflete, de ambitii, de posesivitate, un loc atât de sincer încât te sperie. Nu cer nimănui să admită că știe despre ce vorbesc. Doar să vă amintiți momentele când v-au alunecat ochii către femeia de la masa vecină. Când ați avut impulsul nebunesc de a face sex cu individul care s-a așezat în autobuz lângă voi. Momentul când ați realizat că este mai pervers să fuți mintea cuiva decât trupul.
Nu, podul nu s-a rupt cât am stat pe el, și am trecut de vreo patru ori peste el (Tudor, dintre toți oamenii de pe fața pământului, mă bucur că am trecut amândoi pe acolo). Poate doar pentru că, de la o vreme, am încetat să mă mai mint singură. Mi-am asumat alegerile. Sunt perfectă fix așa cum sunt și toți oamenii pe care mi i-am dorit au fost ai mei, într-un fel sau altul.
Nu cer nimic. Nu promit nimic. Sunt cea mai amară realitate inventată. Sunt cea mai dulce minciună posibilă. Trebuie să mă iubești fix așa cum sunt. Pentru că și eu fac la fel, te iubesc așa cum ai nevoie, nu cum te taie capul. Ceva din mine va fi mereu un Gică contra care aleargă în curul gol de-a curmezișul unui stadion arhiplin, agitând o pancartă cu mesaj reacționar. Asta cât timp nu mă dau cu ruj, zâmbesc frumos și fac morală, la o cafea, pe spinarea altora.

PS, foarte fain Sibiul, revin cu jurnal de călătorie.

Text & foto Simona Andrei.

Efect secundar Sibiu podul mincinosilor (1)

Efect secundar Sibiu podul mincinosilor (2)

Efect secundar Sibiu podul mincinosilor (3)

Efect secundar Sibiu podul mincinosilor (4)

Efect secundar Sibiu podul mincinosilor (5)

Efect secundar Sibiu podul mincinosilor (6)

Efect secundar Sibiu podul mincinosilor (8)

Efect secundar Sibiu podul mincinosilor (9)

Efect secundar Sibiu podul mincinosilor (10)

Efect secundar Sibiu podul mincinosilor (11)

Efect secundar Sibiu podul mincinosilor (12)

Efect secundar Sibiu podul mincinosilor (13)

Efect secundar Sibiu podul mincinosilor (14)

Standard