A. G. Secară, Reacție adversă, Safe and Wild, Turism, Whatever

Gogoşi şi gogoaşe…

10614203_10203537341526451_8103943913695509335_n 10570256_10203537297125341_7726789917697378624_n 10639523_10203537333726256_6345971797099790535_n 10606113_10203537289085140_599805568355079019_n 10646792_10203537370887185_3069224033087908125_n 10409623_10203537419928411_9199796971223512911_n 936683_10203537413408248_8238358756081413438_n 10626642_10203537431608703_4363806079330778651_n 10629705_10203537379767407_5440678701017493778_n 10653739_10203537388407623_398236723012625119_n 1492591_10202001365208003_621307994_oNe-am obişnuit cu gogoşi (varianta corectă în DOOM) şi cu gogoaşe, care mai de care mai furioasă sau înfuriată! Doar suntem o ţară de gogoşi şi de gogoaşe! Adică gogoşul e nemulţumit şi furios!
Iată că pot fi şi gogoşi fermecate!
Ca-n iubiri ori ca în politici! Ca aşa-i în tenisul de gogoşi!
Vine electorata acum, pregătiţi-vă sacoşile (corect sacoşele!) să luaţi iar plasă! Sau plase! Please!
Asta dacă mai aderaţi la realitatea lor! Că a Noastră e mai mare! Şi mai frumoasă, are şi ceva vise reale! Dacă se poate aşa ceva!
Şi mai vine şi vremea culesului!
Cică anul acesta avem poamă puţină! Adică struguri, bre! Şi vinul n-o să mai fie ca pe vremuri! Dar vor veni şi ajutoare! Zahăr, mălai, pastramă…
Şi-om mai duce-o până la toamnă!
Unii tot se vor muta! Mai sus, mai bine…
Şi va veni marfă nouă!
Chiar şi second hand!
Dar dacă există reincarnare, oare la a câta mână suntem!?
Parcă aş prefera lumile paralele, în care poţi face declaraţii, de genul „Probabil aşa fiind dat să fie într-una din lumile paralele în care trăim, trebuie cumva să te cer cuiva de iubită sau trebuie doar să te întreb dacă vrei să fii iubita mea”!
Dar acestea sunt replici dintr-o piesă care se scrie acum, cu eroi care se hotărăsc să fugă în lume, cu o căruţă furată de la o pereche, un bărbat şi o femeie care probabil nu au auzit de Lelouche.
Şi lui Lelouche nici că i-ar fi păsat!

Dintr-o realitate oarecum paralelă,
a.g.secară!

Fotografii făcute cu telefonul modest din dotare.

Advertisements
Standard
Elena Parapiru, Reacție adversă

Tempi pasatti

efect secundar 1

Tempi pasatti

Ştii, când merg la mare, merg de fapt la Constanţa. Iubesc neînchipuit oraşul ăsta şi pe oamenii lui, oameni cu priviri de lup.

Iar vara asta, acum o săptămână – exact o săptămână, că la ora ASTA eram pe terasă la McDonald’s, beam cafea la pahar mare şi Cola Zero -, am văzut ceva care în sfârşit mi-a vorbit.

În diagonală cu masa mea stătea un om gras. De fapt, un om îngrăşat. Îţi poţi da seama cine nu s-a născut gras, obez şi doar s-a făcut aşa: trăsăturile feţei nu sunt deformate complet, ar putea reveni la ce au fost, corpul fiinţei respective ţipă a disconfort, ceva exasperat îi iese din porii lărgiţi.

Ei, omul acesta, care venise cu fiică-sa la masă, era îngrăşat. Şi nu era trist. Dar avea o privire întoarsă înăuntrul lui, o privire care îl separa de toţi ceilalţi grăbiţi din jur. Indivizi grăbiţi. De mare, activităţi, delfinariu, mâncare, viaţă, să trăim repede vacanţa, să nu ne scape nimic.

Omul acela trăia înăuntrul lui. Şi până şi copilul lui îl lăsa în pace, deşi se cam plictisea – stătea cu picioarele lungite pe banca ovală, şi bâţâia încet din sandale. Iar taică-su asculta vorbele unei certe vechi, asculta cum era părăsit, asculta cum ce dădea el cândva şi era primit ca excepţional, acum nu mai era de nici un folos.

Şi poate mai avea pe el unghiile cu care îşi atinsese iubita. Şi bucăţi de piele sărutate de ea. Şi ochii plini de ei doi şi un dram de îmbrăţişare, rătăcită călduros şi umed într-o zi de iulie. Să te abandonezi şi să cazi apoi.

Nici măcar nu respira. Nici eu.

Elena Parapiru
Foto: Simona Andrei

efect secundar 4

efect secundar 3

efect secundar 2

Standard