A. G. Secară, Galati, Necategorisite, Proiect, Safe and Wild, Simona Andrei, Vernisaj, Whatever

Water & Ice bucket challenge reloaded la Galaţi (ecou la ERR!!!)

10717747_530540390414001_81866193_n(parţial avancronică de vernisaj, parţial cronică de vizionare)

Ca şi la cealaltă expoziţie a Simonei Andrei la care am colaborat cu drag, am ştiut doar o parte din ceea ce urma să fie… Mitologie celtică, spiriduşi, zâne, coarne, aşa trebuie să fie! Dar n-a mai fost să fie… aşa!
Am ştiut, cert, că o să fie un subiect delicat. Şi sensibil. Dar şi obscur…
Între greşeală, dorinţă, suflet şi trup sunt legături primejdioase sau nu care filosofic sau literar, te pot trimite în multe direcţii: de la Gh.Crăciun, cu „Trupul ştie mai mult”, Guido Giacometti cu „Tăcerea trupului”, Julius Evola cu „Metafizica sexului” ş.a.m.d.
Din ce am observat, Simona Andrei propune o vânătoare de suflete, de duhuri…
Reducţionist sau nu, trebuie să apăr unitatea dintre suflet şi trup, dintre err şi eros… dar nu trebuie să uit nici de Simona Andrei şi fotografiile sale!
„Errra” totuşi o provocare şi, poate mai corect, ar fi să încerc să scriu despre posibila reflectare a personalităţii artistului fotograf asupra operei sale sau… despre impresia asupra receptorului, în context actual, dacă tot a apărut în traducere şi la noi „Agonia Erosului” de Byung-Chul Han, prilej de a bate câmpii despre sincronismul esteticii erotice.
La prima vedere a fotografiilor Simonei Andrei din „Err” m-am gândit imediat, şi datorită blurului sâcâitor pentru bărbatul prea simplu care leneveşte în mine la „ Acest obscur obiect al dorinţei”, capodopera lui Bunuel din 1977…
Este în acest film o scenă care intrigă de la bun început: un domn pleacă cu trenul din Spania spre Paris. Iubita sa, bătută de respectivul domn, vrea să-l oprească, vrea nişte explicaţii. Ea este pe peron, trenul se pune în mişcare, domnul respectiv îi toarnă o găleată de apă în cap…
O astfel de expoziţie poate avea un astfel de efect: ca şi cum zeii chiar ar vrea să ne trezească la o anumită realitate. Impulsivă, viscerală.
Este o luptă cu o anumită ipocrizie, ca în toate filmele lui… Bunuel sau în gândirea Simonei Andrei. Avantajul artistului este că poate deschide aceste subiecte, nu fără anumite riscuri…
Deoarece, când vine vorba de… Eros şi erori, avem de-a face cu o bogăţie nemaipomenită de legături primejdioase sau nu. Şi dorinţele, ca nişte iele – păpuşărese, ne mânuiesc cum vor, dacă nu la propriu, măcar minţile ori visele…
Filmul, după o sursă de pe net, ar urmări teoria lui Freud, conform căreia bărbatul şi femeia sunt înconjuraţi de fenomene inexplicabile, absurde, ireale şi ciudate, acestea fiind prezente şi în cazul relaţiei dintre cei doi protagonişti ai filmului : Mathieu (Fernando Rey) şi Conchita (Carole Bouquet şi Angela Molina).
În această variantă a expoziţiei, bărbatul aproape ar lipsi, dacă nu i-am intui Dorinţa. Şi dacă nu sunt eu (cumva) Vocea ei!? Dar, la urma urmelor, ce ne dorim de fapt? Se întreabă şi scenaristul filmului lui Bunuel (dacă nu chiar Bunuel, deoarece scenariul este scris în colaborare cu Jean-Claude Carriere, după romanul „La Femme et le Pantin” de Pierre Louÿs), şi Tarkovski şi atâţia alţii…
Femeia din film zice la un moment dat: „De ce insişti să facem dragoste? Eu te iubesc şi aşa!”
Bărbatul răspunde: „N-aş putea sta lângă o femeie fără să o iubesc la nebunie!”
Să punem semnul egal între dorinţă, act şi nebunie? Să asociem destinul cu toate acestea? Sau vom spune doar că este un joc al Plăcerii sau doar plăcerea Jocului!?
Un alt personaj din film, un pitic care se autoprezenta profesor de psihologie la domiciliu, zice la un moment dat: „În subconştient ştim cu toţii că nu există destin!”
Să fie vorba despre un sfârşit al… destinului sau numai al ideii de destin?
Menţionatul Byung-Chul Han îşi începe un text astfel: „În ultima vreme s-a proclamat frecvent sfârşitul erosului. Azi, iubirea s-ar distruge din cauza libertăţii nesfârşite de alegere, a multitudinii de opţiuni, a coerciţiei optimizării. Într-o lume de posibilităţi nelimitate, iubirea n-ar fi posibilă. Deplânsă este şi răcirea pasiunii.”
Raţionalizând erosul, am putea murmura: „În subconştient ştim cu toţii că nu există Iubire!”
O iubire perfectă! Şi aşa ajungem să jonglăm mergând pe funia dintre depresie şi adevărata iubire, care poate avea câteva capete! Şi funia, şi iubirea!
Şi putem vedea fotografiile Simonei ca nişte replici ale realităţilor venind înspre noi aşa cum vine planeta (steaua nenorocoasă – dezastrul!) din filmul lui Lars von Trier, „Melancholia”. Nişte negative care pot exercita „o influenţă vindecătoare, purificatoare.”
Două dintre concluziile lui Byung-Chul Han ar fi că „la Platon, Eros este numit „philosophos”, prieten al înţelepciunii” şi că „fără eros, gândirea pierde orice vitalitate, orice nelinişte, devine repetitivă şi reactivă”.
Devenind „Err”, Erosul împărtăşeşte câte ceva şi despre ispite ( şi consumiste ), polemica dintre mister şi sexy, predică despre greşeli posibile, reverii şi fantezii, propunând spre reevaluare continuă expresia „Iubeşte şi fă ce vrei!”
Şi mă opresc pentru a nu mă trezi şi eu cu o găleată de apă în cap! Aşa cum aproape se termină filmul la care m-am tot referit! Fiindcă femeia nu s-a lăsat mai prejos!

a.g.secară

Advertisements
Standard