A. G. Secară, Historiai, Jurnal de călătorie, Necategorisite, Safe and Wild

O Carte care vă priveşte cu Iubire…

scan0139…Omul, ca fiinţă platonică a cavernelor şi a subteranelor, poate vorbi, probabil (singur întru colţul acesta de univers ori plurivers), cel mai bine despre absenţa şi căutarea Luminii.
Corpul energetic despre care vorbeşte nu numai R.S.Ruba este gata să strige nostalgic după Lumina adevărată.
Scrie scriitorul (p.171): „Lumina e mai puternică decât trecerea timpului. Fiinţa noastră o absoarbe în celule, nu ştiu unde, în ADN, fiindcă ea nu ţine numai de memorie. Iată, ca dovadă, reprezentările mele vizuale: ele se produc obligatoriu înaintea ochilor îndreptaţi asupra lumii, nici vorbă să răsară înăuntrul craniului. Imaginile generate spontan se situează numai în bătaia (…) fantomei privirii. Dar se alcătuiesc toate în afara mea, din materie luminoasă, oricât de intens colorate sau de stinse ar fi ele.”

Şi poet deosebit de înzestrat (am avut ocazia să scriu despre „Graţia/Dizgraţia”), Radu Sergiu Ruba reuşeşte să folosească şi metafora când te aştepţi mai puţin, dar aşa cum trebuie pentru ca o proză să aibă sclipirea luminii autentice: de pildă, povestind despre o fotografie de-a sa de la patru ani, îndrăgită atât de mamă, care o păstrează înrămată, dar şi de Nicole, într-un album de unde „o scoate din când în când ca s-o contemple şi să cadă pe gânduri… Dar şi pentru ca fotografia, simt asta, în imposibilitatea mea de a o face, s-o contemple pe ea.” (p.159).
Ei bine, cărţile lui Radu Sergiu Ruba (mă refer şi la „Demonul confesiunii”, pe care l-am citit după „O vară…”, deşi îl aveam mai demult), simţim şi noi, ne privesc şi cu toţi cei o mie de ochi ai scriitorului, arătându-ne nu numai aşa cum suntem, ci poate un pic mai buni, mai luminoşi, mai însufleţiţi, mai cu duh care va să zică, poate mai dornici să credem ceea ce ni se spune în capitolul „Zânele lui Zarathustra”…

Deşi finalul capitolul pare surprinzător, fratele lui Borges declarând că s-ar târî, s-ar întoarce cu orice preţ „la mocirla acestei lumi, caldă, plină de miasme şi miresme”, dacă ar putea, noi ghicim că este vorba doar de dragostea pentru tot ceea ce ne face oameni aici, în lumea noastră, mai ales dorul pentru fiinţele fără de care nu ne simţim întregi…
Da, ca să nu o mai lungesc, dacă închideţi ochii, veţi vedea cum cartea asta vă priveşte cu iubire, că doar Lumina, de care tot am zis, este Iubire…

a.g.secară

(fragment dintr-un text mai amplu, ce urmează să apară… undeva)

Cartea va fi lansată curând şi la Galaţi, la începutul lui decembrie, la Librăria Humanitas.

Advertisements
Standard
Aiurea, Jurnal de călătorie, Simona Andrei

Jurnal naiv de călătorie – Engelthal

1-O94A9762

1-O94A9767

1-O94A9770

Von Neudorf ne invită la moșie -Engelthal- undeva lângă Sibiu, la un concert într-o biserică evanghelică părăsită.

…Și vine un tractor să vă ia de la Buia. Unde este Buia? Mă uit pe Google Maps, e undeva la nord de Sibiu. Nu pare departe. Și totuși…
Până la Buia ne ia Alex. Dăm cafeaua pe gât, înșfăcăm bagajele și ne grăbim spre barieră. Plecăm. Dealuri, turle, cruci. Țiglă, acoperișuri și iar cruci. Buia e aici, coborâm. Mergeți de-a lungul strazii, faceți stânga și încă o dată stânga și lăsați mașina acolo. Ba bine că nu, disperă Alex, o las în centru, între biserică și alimentară, de aici sunt aproape sigur ca nu o fură nimeni. Apar și alți invitați, vine și tractorul. Trage după el o căruță cu roata din spate stânga dezumflată. Pe fundul ei sunt așternute paie iar din ele răsar o furcă și o lopată. Spre deliciul localnicilor, ne cocoțăm în remorcă, fiecare cum poate, pe laterală, prin spatele cabinei. Pornim, nu înainte de a trage o burtă zdravănă de râs, situația este inedita pentru orășenii de noi, inghesuiți printre paie si zdruncinați amarnic de roata beteagă care rulează în exclusivitate pe jantă. Drăcovenia amenință să ne răstoarne la fiecare curbă. O tipă scapă capacul aparatului foto și încearcă să-l găsească printre paie. Lasă-l, zice soțul ei, salvează-ți viața. Nu pot să nu mă gândesc la gazdă , mi-l imaginez savurând teroarea noastră din tractor si planuind momentul ca făcând parte din spectacolul care ne aștepta la Engelthal. Sau un performance amplu numit Getting to Engelthal. Probabil că mă înșel. Înaintăm în noapte, iarba zdrobită sub roțile tractorului începe să miroasă puternic a poveste. Pe nesimțite, se țese o magie între tehnologia defectuoasă și perfecțiunea mută și rotundă a dealurilor sibiene.

O94A9968

O94A9972

O94A9978
La Engelthal suntem întâmpinați cu pălincă. Cele cinci case împrăștiate în vale abia se mai văd in lumina asfințitului. Von Neudorf ne ia pe sus fără să ne privească în ochi: Haideți spre biserică. Hai că încep să cânte. Hai! Ne avântăm pe potecă. Urcă, coboară, ajunge. Un foc trosnește lîngă ușa bisericii, odată cu înserarea se lăsase și frigul. Intrăm în biserică. Așezați-vă pe unde puteți. Von Neudorf ne pregătise banchete înguste din lemn și perne. Ne așezăm și zumzăim între noi vreo 5 minute, după care se întâmplă ceva: pereții prind puls, sunt vii, bătuți cu degetele și palmele de către artiștii-cântăreți. O pornesc dinspre intrare și se opresc la altar, unde se îmbracă în cămăși tradiționale românești și încep concertul. Printre piese este și una compusă special pentru Engelthal, vale-ngustă blestemată. Totul sună bine, mă tot gândesc la noaptea de afară, la pălinca lăsată în urmă, la doruri (sunt destule), la…

1-O94A9780

1-O94A9783

1-O94A9784

1-O94A9796

1-O94A9797

1-O94A9804

1-O94A9823

Aici e legea junglei, decretează Von Neudorf. Fiecare doarme unde apucă. Apucăm în pod, nu înainte de a fi martorii celui mai inedit performance pe un text de Bukowski: There is loneliness in this world so great that you can see it in the slow movement of the hands of the clock…Claudiu, suit pe o construcție din lemn, pare că joacă din podul nopții, suspendat printre frunze de măr și stele. În sfârșit, ne înghesuim trei persoane într-un pat mare, cu tăblii vechi de lemn. Trag sacul de dormit peste cap, să mă apăr de curent. De jos, vorba și râsetele o continuă până spre dimineață. La un moment dat se contopesc cu tunetele și sunetul ploii pe acoperiș. Mă înfășor mai bine în sacul de dormit, respir cu nesaț praful din pod, este dulce și face a somn.

Pe la patru dimineața, cântăreții noștri ridică glasurile de jos: “Nooo looove looost!”…Indeed, no love is ever lost.

E poate prima dată în viață când regret ca nu am făcut sex în trei.

1-O94A9831
1-O94A9837
1-O94A9852 1-O94A9854 1-O94A9860 1-O94A9861 1-O94A9870
1-O94A9874 O94A9864 O94A9867 O94A9941
O94A9944
Standard