A. G. Secară, Galati, Necategorisite, Proiect, Safe and Wild, Simona Andrei, Vernisaj, Whatever

Water & Ice bucket challenge reloaded la Galaţi (ecou la ERR!!!)

10717747_530540390414001_81866193_n(parţial avancronică de vernisaj, parţial cronică de vizionare)

Ca şi la cealaltă expoziţie a Simonei Andrei la care am colaborat cu drag, am ştiut doar o parte din ceea ce urma să fie… Mitologie celtică, spiriduşi, zâne, coarne, aşa trebuie să fie! Dar n-a mai fost să fie… aşa!
Am ştiut, cert, că o să fie un subiect delicat. Şi sensibil. Dar şi obscur…
Între greşeală, dorinţă, suflet şi trup sunt legături primejdioase sau nu care filosofic sau literar, te pot trimite în multe direcţii: de la Gh.Crăciun, cu „Trupul ştie mai mult”, Guido Giacometti cu „Tăcerea trupului”, Julius Evola cu „Metafizica sexului” ş.a.m.d.
Din ce am observat, Simona Andrei propune o vânătoare de suflete, de duhuri…
Reducţionist sau nu, trebuie să apăr unitatea dintre suflet şi trup, dintre err şi eros… dar nu trebuie să uit nici de Simona Andrei şi fotografiile sale!
„Errra” totuşi o provocare şi, poate mai corect, ar fi să încerc să scriu despre posibila reflectare a personalităţii artistului fotograf asupra operei sale sau… despre impresia asupra receptorului, în context actual, dacă tot a apărut în traducere şi la noi „Agonia Erosului” de Byung-Chul Han, prilej de a bate câmpii despre sincronismul esteticii erotice.
La prima vedere a fotografiilor Simonei Andrei din „Err” m-am gândit imediat, şi datorită blurului sâcâitor pentru bărbatul prea simplu care leneveşte în mine la „ Acest obscur obiect al dorinţei”, capodopera lui Bunuel din 1977…
Este în acest film o scenă care intrigă de la bun început: un domn pleacă cu trenul din Spania spre Paris. Iubita sa, bătută de respectivul domn, vrea să-l oprească, vrea nişte explicaţii. Ea este pe peron, trenul se pune în mişcare, domnul respectiv îi toarnă o găleată de apă în cap…
O astfel de expoziţie poate avea un astfel de efect: ca şi cum zeii chiar ar vrea să ne trezească la o anumită realitate. Impulsivă, viscerală.
Este o luptă cu o anumită ipocrizie, ca în toate filmele lui… Bunuel sau în gândirea Simonei Andrei. Avantajul artistului este că poate deschide aceste subiecte, nu fără anumite riscuri…
Deoarece, când vine vorba de… Eros şi erori, avem de-a face cu o bogăţie nemaipomenită de legături primejdioase sau nu. Şi dorinţele, ca nişte iele – păpuşărese, ne mânuiesc cum vor, dacă nu la propriu, măcar minţile ori visele…
Filmul, după o sursă de pe net, ar urmări teoria lui Freud, conform căreia bărbatul şi femeia sunt înconjuraţi de fenomene inexplicabile, absurde, ireale şi ciudate, acestea fiind prezente şi în cazul relaţiei dintre cei doi protagonişti ai filmului : Mathieu (Fernando Rey) şi Conchita (Carole Bouquet şi Angela Molina).
În această variantă a expoziţiei, bărbatul aproape ar lipsi, dacă nu i-am intui Dorinţa. Şi dacă nu sunt eu (cumva) Vocea ei!? Dar, la urma urmelor, ce ne dorim de fapt? Se întreabă şi scenaristul filmului lui Bunuel (dacă nu chiar Bunuel, deoarece scenariul este scris în colaborare cu Jean-Claude Carriere, după romanul „La Femme et le Pantin” de Pierre Louÿs), şi Tarkovski şi atâţia alţii…
Femeia din film zice la un moment dat: „De ce insişti să facem dragoste? Eu te iubesc şi aşa!”
Bărbatul răspunde: „N-aş putea sta lângă o femeie fără să o iubesc la nebunie!”
Să punem semnul egal între dorinţă, act şi nebunie? Să asociem destinul cu toate acestea? Sau vom spune doar că este un joc al Plăcerii sau doar plăcerea Jocului!?
Un alt personaj din film, un pitic care se autoprezenta profesor de psihologie la domiciliu, zice la un moment dat: „În subconştient ştim cu toţii că nu există destin!”
Să fie vorba despre un sfârşit al… destinului sau numai al ideii de destin?
Menţionatul Byung-Chul Han îşi începe un text astfel: „În ultima vreme s-a proclamat frecvent sfârşitul erosului. Azi, iubirea s-ar distruge din cauza libertăţii nesfârşite de alegere, a multitudinii de opţiuni, a coerciţiei optimizării. Într-o lume de posibilităţi nelimitate, iubirea n-ar fi posibilă. Deplânsă este şi răcirea pasiunii.”
Raţionalizând erosul, am putea murmura: „În subconştient ştim cu toţii că nu există Iubire!”
O iubire perfectă! Şi aşa ajungem să jonglăm mergând pe funia dintre depresie şi adevărata iubire, care poate avea câteva capete! Şi funia, şi iubirea!
Şi putem vedea fotografiile Simonei ca nişte replici ale realităţilor venind înspre noi aşa cum vine planeta (steaua nenorocoasă – dezastrul!) din filmul lui Lars von Trier, „Melancholia”. Nişte negative care pot exercita „o influenţă vindecătoare, purificatoare.”
Două dintre concluziile lui Byung-Chul Han ar fi că „la Platon, Eros este numit „philosophos”, prieten al înţelepciunii” şi că „fără eros, gândirea pierde orice vitalitate, orice nelinişte, devine repetitivă şi reactivă”.
Devenind „Err”, Erosul împărtăşeşte câte ceva şi despre ispite ( şi consumiste ), polemica dintre mister şi sexy, predică despre greşeli posibile, reverii şi fantezii, propunând spre reevaluare continuă expresia „Iubeşte şi fă ce vrei!”
Şi mă opresc pentru a nu mă trezi şi eu cu o găleată de apă în cap! Aşa cum aproape se termină filmul la care m-am tot referit! Fiindcă femeia nu s-a lăsat mai prejos!

a.g.secară

Standard
A. G. Secară, Elena Parapiru, Galati, Simona Andrei, Vernisaj

ERR – The Aftermath

10700693_1484577705138758_215027393685275554_o

10295080_1484577795138749_7761502155011405480_o

A ieșit bine. Am casa plină de flori. Deja legendarul trandafir galben pe care, nu știu cum se face, îl primesc de fiecare dată, de la persoane diferite, tronează în fruntea tuturor.
Încă mă gândesc la ce mi-a spus o doamnă antreprenor din America: construiesc avionul în timp ce zboară. Da, sincer, așa a fost, i built the plane while flying it. Este singura mea posibilitate. Când am decis să fac din ERR o expoziție nu aveam decât jumătate din fotografii realizate. Nu exista simeză, nu știam unde voi expune, nu nimic. Nici ERR ca idee nu ar fi fost dacă nu aș fi purtat o discuție, aproape întâmplător, acum un an, cu Roxana Georgiana, în care să visăm la oameni duși în lesă prin sufragerie (mulțumesc Roxana, era fix ce gandeam și eu de multă vreme). Dacă Roxana Dobre nu ar fi făcut din nou echipă cu mine pentru doua dintre ședințe. Dacă nu aș fi câștigat în timp încrederea unor femei absolut speciale, care au acceptat sa fie modele în acest studiu al feminității.
Spațiul care a găzduit ERR a apărut în momentul în care, povestindu-i Luminiței ce aș vrea să fac, mi-a propus direct și fără menajamente să expun în holul Hotelului Turist, cu acordul soțului ei, Mario. Nu ar fi existat simeza dacă, după ce am cumpărat necesarul de material, nu ar fi montat-o Basarab. Nu ar fi existat printuri dacă Gabriel Stanciu nu s-ar fi ostenit, în puținul lui timp liber, să transforme himerele mele din format electronic în fotografii palpabile (iți multumesc nu doar pentru asta ci și pentru perdaful din acel e-mail, îl meritam). ERR nu ar fi existat dacă, în ultima clipă, Cătălin nu s-ar fi suit pe scara aceea imposibil de înaltă, ca să vă putem întâmpina cu fotografiile expuse pe pereți, totuși. Dacă Elena, în dimineața vernisajului, nu ar fi fost lângă mine să mă ajute, inclusiv să mă hrănească, ca să nu pic pe jos. Dacă nu aș fi știut că am susținerea și încrederea unor oameni de cultură, Dan Basarab Nanu și A. G. Secară. Le mulțumesc amândurora pentru cuvintele rostite în deschiderea vernisajului.
Aftermath, ziceam. La vernisaj, Dan Nanu, directorul Muzeului de Artă Vizuală Galați a declarat, din prima frază, inaugurarea celei mai noi galerii gălățene, Galeria Mario. Spațiul a fost plin, din nou am fost onorată, eu și echipa mea, cu prezența multor gălățeni, prieteni, cunoștințe dar și oameni noi. Vernisajul ERR a fost prilej de socializare, ma bucur enorm că v-ați simțit bine timp de aproape patru ore. Am primit un braț de flori. Am avut un feed-back extraordinar, fotografiile expuse au născut meditații personale asupra feminității, asupra păcatului și, de fapt, ce este și ce nu este păcat, a fost prilej de reevaluare a statutului femeii față de bărbat. Am primit confirmarea că sunt pe drumul cel bun, galeria urmează să capete și un statut juridic, ca să putem găzdui artiști așa cum se cuvine. Am primit doua propuneri de colaborare pentru alte două expoziții de fotografie. Din nou, fotografiile mele au inspirat poezie, imi pare rău că nu am putut rezolva cu montajul sunetului pe video, Adrian, îți rămân datoare.
Adică, mai pe scurt, ERR mi-a apropiat mai mult oamenii care, cu adevărat, sunt alături de mine, indiferent ce, și i-a îndepărtat definitiv pe cei care erau în viața mea doar pentru că le foloseam ocazional la satisfacerea orgoliilor.
Fotografiile postate sunt realizate de Adrian Mociulschi și Andrei Iliescu, vă multumesc fraților, stiu că a fost o noapte de muncă pentru voi. Le mulțumesc tuturor fotografilor prezenți la vernisaj, le mulțumesc poeților prezenti, presei, echipei Humanitas – colegele mele, artiștilor plastici, tututror care, prin prezența lor, au făcut ca seara ERR să fie una magică.

Standard