Elena Parapiru, Simona Andrei

Octombrie eu

„Ăsta a fost un pupic dulce?” mă chestionează şoptit Cristina, în timp ce îmi bumbăceşte faţa cu sărutări mici.

Ningând toamnă veşnică peste noi, shutter-ul aparatului se ascunde în galben-verde de octombrie cald.

Aflat în rând cu visele, zâmbetul Simonei ţine loc de tăceri străvezii, lăsându-mă cufundată în copilul care mi-e eu, nefiind vreodată a mea. Ci doar a Ei însăşi. Şi o respir cum este mică. O respir pentru că mă strânge sălbatic după gât, adunând soare în pumni şi lumină în şuviţe.

Unde ai început.

Şi când.

Ai fost cu mine de când am ştiut că nu sunt niciodată singură.

Iar eu ţi-am fost carcasă de scoică, ca tu să ieşi îndrăgostită de soare, luminând sub el, înmiresmând aerul din jur de căldură.

Acoperindu-mi în valuri faţa, părul Cristinei miroase a pădure. De deasupra norului de roşu, verde şi galben, din vegetaţie care se mistuie în curcubee calde, soarele îmbracă copilul în piele şi pe mine în foc.

Cuprinse în cerurile amiezii, ne pierdem sub dragoste de soare. Şi rămân să ard în lumini încă neştiute. Căci sunt octombrie şi mă mistui de dragoste de tine – schimbă-mi culorile, soare cu piele şi voce de copil mic.

Elena Parapiru
Foto: Simona Andrei

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

x

Advertisements
Standard

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s