A. G. Secară, Reacție adversă, Safe and Wild, Turism, Whatever

Gogoşi şi gogoaşe…

10614203_10203537341526451_8103943913695509335_n 10570256_10203537297125341_7726789917697378624_n 10639523_10203537333726256_6345971797099790535_n 10606113_10203537289085140_599805568355079019_n 10646792_10203537370887185_3069224033087908125_n 10409623_10203537419928411_9199796971223512911_n 936683_10203537413408248_8238358756081413438_n 10626642_10203537431608703_4363806079330778651_n 10629705_10203537379767407_5440678701017493778_n 10653739_10203537388407623_398236723012625119_n 1492591_10202001365208003_621307994_oNe-am obişnuit cu gogoşi (varianta corectă în DOOM) şi cu gogoaşe, care mai de care mai furioasă sau înfuriată! Doar suntem o ţară de gogoşi şi de gogoaşe! Adică gogoşul e nemulţumit şi furios!
Iată că pot fi şi gogoşi fermecate!
Ca-n iubiri ori ca în politici! Ca aşa-i în tenisul de gogoşi!
Vine electorata acum, pregătiţi-vă sacoşile (corect sacoşele!) să luaţi iar plasă! Sau plase! Please!
Asta dacă mai aderaţi la realitatea lor! Că a Noastră e mai mare! Şi mai frumoasă, are şi ceva vise reale! Dacă se poate aşa ceva!
Şi mai vine şi vremea culesului!
Cică anul acesta avem poamă puţină! Adică struguri, bre! Şi vinul n-o să mai fie ca pe vremuri! Dar vor veni şi ajutoare! Zahăr, mălai, pastramă…
Şi-om mai duce-o până la toamnă!
Unii tot se vor muta! Mai sus, mai bine…
Şi va veni marfă nouă!
Chiar şi second hand!
Dar dacă există reincarnare, oare la a câta mână suntem!?
Parcă aş prefera lumile paralele, în care poţi face declaraţii, de genul „Probabil aşa fiind dat să fie într-una din lumile paralele în care trăim, trebuie cumva să te cer cuiva de iubită sau trebuie doar să te întreb dacă vrei să fii iubita mea”!
Dar acestea sunt replici dintr-o piesă care se scrie acum, cu eroi care se hotărăsc să fugă în lume, cu o căruţă furată de la o pereche, un bărbat şi o femeie care probabil nu au auzit de Lelouche.
Şi lui Lelouche nici că i-ar fi păsat!

Dintr-o realitate oarecum paralelă,
a.g.secară!

Fotografii făcute cu telefonul modest din dotare.

Advertisements
Standard
A. G. Secară, Work in progress

RĂMÂI CU MINE

Un tânăr d.j. are un accident de maşină în urma căruia intră în comă.
O tânără învăţătoare, marcată de moartea frăţiorului ei pe care îl avea în grijă alege să se sinucidă pentru a scăpa de povara mustrărilor de conştiinţă.
Sinuciderea eşuează, tânăra intră şi ea în comă.
Sufletele celor doi se întâlnesc într-un ţinut misterios, magic, unde totul pare a fi posibil. Dar nu şi fericirea absolută, pentru unii.
Cei doi îşi vor reveni din comă, dar motivaţiile vor fi diferite.
Dacă el îşi aduce aminte de ea, fiind îndrăgostit, ea este marcată în continuare de obsesia pentru fratele dispărut, uitând mai tot ceea ce se petrecuse în acel „purgatoriu”.
Pentru el există problema căutării femeii de care s-a îndrăgostit. Punând cap la cap elementele de care-şi amintea, Radu (eroul) o găseşte în oraşul vecin.
Povestea de dragoste care se înfiripă va fi supusă unor tensiuni inevitabile.
Convingerea femeii că fratele continuă să trăiască în lumea noastră ca spirit va duce la situaţii delicate, dramatice, triste, dar şi duios-comice.
Răbdarea bărbatului va fi deseori pusă la încercare, viaţa sa continuând să oscileze între căutarea iubirii perfecte şi împăcarea cu adevărul că până şi iubirile pot fi relative.
Degradarea sănătăţii femeii îl pune pe el la grea încercare.
Între laşitate şi credinţă (în iubire, jertfă, dăruire de sine), bărbatul va trebui să aleagă.
Se va găsi o cale de împăcare a realităţii cu iubirea, când raţiunea şi devotamentul nu mai sunt de ajuns?
Posibilele lumi paralele ne pot ajuta în situaţii extreme?

*****************************************************************
Started – November 27, 2012
Genre – Romance/Drama/ Fantasy
Studio Media Full
Starring: Raluca Izvoranu – Ovidiu Luca – Aurelian Iorga – Mihai Tomiță
Directed by Nicu Stănescu
Written by A.G. Secară
Screenplay by A.G. Secara/Nicu Stănescu
Produced by Gabriel Stoica
Echipa tehnică:

Gabriel Stoica
Bogdan Caramaliu
Nicu Stănescu
Dan Măcrineanu
Aurel Sabău
Bogdan Stănescu

***

Echipamente video :

Canon Eos 6D
Canon Eos 5D Mark II
Canon Eos 600D
Canon Eos 60D

***

Obiective:

Canon EF 17-40mm f/4L USM
Canon EF 24-105mm f/4L IS USM
Canon EF 70-200mm f/4L IS USM
Canon EF 24-70mm f/2.8L II USM
Canon EF 50mm f/1.8 II
Samyang 14 mm f/2.8 IF ED UMC

Standard
Sex, Simona Andrei, Tu-vă, Turism

Sex pe pod & împrejurimi

Efect secundar Sibiu podul mincinosilor (7)

Cei care invocă absolutul unor cuvinte precum întotdeauna, pe vecie, niciodată, doar tu, se vor împiedica în scurt timp și vor cădea cu zgomot în băltoaca relativității. Nimic nou. Mă uitam la acele lacăte prinse de faimosul pod al mincinoșilor din Sibiu. Acolo era minciuna. Îi și văd pe îndragostiții care și-au lăsat promisiunea prinsă-n fier de un pod, privindu-mă superior și cu dispreț pentru că eu nu pot să înțeleg dragostea adevărată. Ah, adevăr, alt absolutism, vag și periculos. Minciuna este în vorba aruncată iresponsabil în vânt când spui te iubesc doar pentru că urmează să te fuți, să spui da în fața unei instanțe doar pentru că urmează să-ți transformi nunta într-o uriașă chetă, minciuna este când faci un copil doar ca să țintuiești un bărbat lângă tine. Minciuna este să confunzi hormonii sau o afacere profitabilă cu un sentiment real. Nu îl contest, el există, este foarte rar, nu durează mult și tocmai de aceea este foarte prețios.
În rest există conștiința adulteră, un minunat for interior în care, cu toții, fără excepție, facem nu atât baie de trupuri cât baie de suflete, de ambitii, de posesivitate, un loc atât de sincer încât te sperie. Nu cer nimănui să admită că știe despre ce vorbesc. Doar să vă amintiți momentele când v-au alunecat ochii către femeia de la masa vecină. Când ați avut impulsul nebunesc de a face sex cu individul care s-a așezat în autobuz lângă voi. Momentul când ați realizat că este mai pervers să fuți mintea cuiva decât trupul.
Nu, podul nu s-a rupt cât am stat pe el, și am trecut de vreo patru ori peste el (Tudor, dintre toți oamenii de pe fața pământului, mă bucur că am trecut amândoi pe acolo). Poate doar pentru că, de la o vreme, am încetat să mă mai mint singură. Mi-am asumat alegerile. Sunt perfectă fix așa cum sunt și toți oamenii pe care mi i-am dorit au fost ai mei, într-un fel sau altul.
Nu cer nimic. Nu promit nimic. Sunt cea mai amară realitate inventată. Sunt cea mai dulce minciună posibilă. Trebuie să mă iubești fix așa cum sunt. Pentru că și eu fac la fel, te iubesc așa cum ai nevoie, nu cum te taie capul. Ceva din mine va fi mereu un Gică contra care aleargă în curul gol de-a curmezișul unui stadion arhiplin, agitând o pancartă cu mesaj reacționar. Asta cât timp nu mă dau cu ruj, zâmbesc frumos și fac morală, la o cafea, pe spinarea altora.

PS, foarte fain Sibiul, revin cu jurnal de călătorie.

Text & foto Simona Andrei.

Efect secundar Sibiu podul mincinosilor (1)

Efect secundar Sibiu podul mincinosilor (2)

Efect secundar Sibiu podul mincinosilor (3)

Efect secundar Sibiu podul mincinosilor (4)

Efect secundar Sibiu podul mincinosilor (5)

Efect secundar Sibiu podul mincinosilor (6)

Efect secundar Sibiu podul mincinosilor (8)

Efect secundar Sibiu podul mincinosilor (9)

Efect secundar Sibiu podul mincinosilor (10)

Efect secundar Sibiu podul mincinosilor (11)

Efect secundar Sibiu podul mincinosilor (12)

Efect secundar Sibiu podul mincinosilor (13)

Efect secundar Sibiu podul mincinosilor (14)

Standard
A. G. Secară, Safe and Wild

Superboy de Sulina

copilul deltei

Liviu Chifane – Copilul Deltei, Ed.Datagroup, Timişoara, 2014.

„Unii ziceau că băiatul avea coadă de sirenă şi se strecura prin adâncurile apelor ca un peşte, trăind acolo, într-o grotă de marmură; alţii ziceau că are colţi de mistreţ cu care rupe plasele şi capcanele pescarilor lacomi; alţii nu ezitau să spună că toate animalele bălţii îl ascultau şi dacă le poruncea se lăsau prinse sau se scuturau scăpând din mâinile oamenilor.”

Ceea ce aţi citit mai sus este un fragment dintr-o carte nouă, o carte de debut a unui tânăr scriitor (născut la 23 august 1982) care a copilărit la Sulina. Genul, deloc facil, aventuri pentru tineret. Un eco basm, dacă vreţi, cu un super erou, Laurenţiu Popa, de numai 14 ani, care, neştiind probabil prea multe despre „Into the wild”, „Survival run”, o ia, totuşi, pe urmele lui Christopher Johnson McCandless ori Bear Grylls, învăţând să supravieţuiască în Delta Dunării, transformându-se încet, încet, dar parcă totuşi prea repede, într-un adevărat luptător cu braconieri de temut, oameni răi în adevăratul sens al cuvântului, pe de o parte, iar pe de altă parte, într-un erou salvator de vieţi omeneşti…
Dacă la credibilitate s-ar mai fi putut lucra (prin două, trei puncte esenţiale), fiind însă vorba despre o poveste (un „rege”, director de cherhana, îi dă voie fetei eroine să-şi aleagă soţul – aceasta într-o poveste din poveste), poate deja suntem prea maturi!
Punctul forte al cărţii este, pe lângă aventurile propriu-zise (amintind şi de personajele lui Mark Twain ori, dacă vreţi, „Fiul munţilor” al lui Petre Luscalov!) şi prietenia deosebită dintre băiat şi un câine (dacă nu punem la socoteală şi un iepuraş simpatic!), descrierea mai mult decât credibilă (deoarece tot am deschis discuţia şi despre credibilitate) a Deltei, oraşului Sulina (la un moment dat apare şi un sat) şi a societăţii de acolo…
Când nu se ia prea în serios şi mai şi ironizează (cum este cazul apariţiei televiziunilor care au aflat de supererou), paginile chiar au un farmec aparte, deosebit de potrivit genului!
De ce ajunge un băiat de 14 ani, altfel deosebit de cuminte, cel puţin faţă de ceilalţi trei fraţi ai săi, să fugă de acasă şi să-şi rişte viaţa, vă vom lăsa să descoperiţi, aici fiind iarăşi un punct împlinit: schiţarea relaţiilor dintr-o familie destul de obişnuită din oraşul denumit de către Jean Bart Europolis!

Text: A.G. Secară
Foto: Simona Andrei

Standard
A. G. Secară, Guy Montag’s books

Un roman deloc cansado: Moby Dick fără Moby Dick…

Qermessa

( La prima lectură: între roman-foileton şi capodoperă – „Quermessa”, de Victor Cilincă )

O femeie spaniolă a secolului al XVIII-lea (deşi ar putea fi în orice timp al terorii, chiar şi într-un viitor post-apocaliptic) îşi caută fără să ştie sufletul, iar sufletul este, poate fi o balenă albă… Dar ce este o balenă, se întreabă un personaj neimportant, un băieţel, spre finalul cărţii unde diferenţa dintre viaţă şi moarte este precum aceea dintre un fir alb de aţă şi unul negru la venirea înserării, după cum spun arabii…
Doar Victor Cilincă ne transportă în lumea dură a mărilor şi oceanelor, a piraţilor, corsarilor, beduinilor, dezmoşteniţilor, prima frază ( „Call me Ishmael!”) chiar aducându-ne aminte de începutul romanului lui Melville! O lume a marinarilor (oamenii fiind împărţiţi în buni, răi şi marinari, adică nişte fiinţe aproape dincolo de bine şi de rău!), soldaţilor şi negustorilor (şi de sclavi), pentru care un om poate fi doar un drum ( Acesta este finalul de carte, grăbit oarecum, doar romanul foileton trebuia să se sfârşească odată în paginile cotidianului „Viaţa liberă” – acolo a fost publicat între 24 iulie 2010 şi 5 iulie 2013 – : „Un om este un drum!”) iar existenţa o quermessa cu începuturi şi finaluri, la nesfârşit!
Iar în această lume, când eşti femeie, trebuie să te reinventezi, dacă nu vrei să fii doar o sclavă, cu tot ceea ce presupune termenul, sau, în cel mai fericit caz, vorba vine, o prizonieră de lux!
Respectabila contesă Isabella de Maljunction din Cadiz rămâne văduvă şi posesoare a unei epave de galion cam în acelaşi timp, devenind şi proscrisă cât de curând. Singura soluţie este o fugă din Spania, evadarea miraculoasă având loc chiar pe acea epavă, în timpul unui atac al piraţilor asupra Cadizului…
Tot ceea ce urmează este aventură, dar oarecum în maniera în care un Kafka ( Corabia-epavă este un castel sui generis, dar fără prea mulţi funcţionari; poate fi un minister al crimei), Dino Buzzati sau un Proust ar scrie despre… aventuri sau cărţi cu aventurieri. Nu degeaba cartea se subintitulează „Mirodeniile minţii”!
Trebuie să mărturisesc că mă aşteptam la ceva frivol, bine, evident, cât poate fi Victor de frivol (ţinând cont cât de documentat scrie el, existând chiar pericolul căderii în didacticism, ocolit mai elegant decât un abordaj realizat de către nişte femei/fete disperate, dintre care cele mai multe trebuiau să se călugărească, fiind aproape adolescente!), în genul cărţilor pentru tineret! Surpriza este aproape colosală, ca atunci când cineva s-ar aştepta ca lecturând „Moby Dick” să găsească doar aventură sau asediind „Castelul” cehului ori „Citadela” lui Saint Exupery (sursă de inspiraţie şi el, prin misterioasa şi totuşi existenta aşezare „Cansado” – din Mauritania – , acesta fiind un alt titlu pe care autorul l-ar fi ales pentru carte), să spere că va avea parte doar de lupte!
Este un text al nostalgiilor de tot felul! Ale vremurilor când puteam citi (fără complexe) cărţi cu şi despre piraţi, ale vremurilor când am fi putut fi piraţi şi noi, ale iubirilor imposibile, ale scufundărilor (Victor a fost şi scafandru şi în carte apar şi scufundători, ba chiar un posibil alter ego mai consistent al autorului, este de găsit într-un gălăţean rătăcit, luat rob de către turci şi ajuns pe la Tangerul Atlanticului!), ale vieţilor netrăite şi ale morţii: în afara uciderilor, uneori aparent sadice, destul de numeroase (şi fără de milă faţă de unele personaje, unele chiar deosebit de pitoreşti), două schelete îţi pot rămâne mai mult în minte: acela al unui papagal (probabil vorbitor, observă cu umor detaşat autorul, cum se întâmplă deseori, rareori, foarte rar, uşor deplasat) dintr-o cuşcă şi acela al unui cal salvat de la înec de către moldoveanul nostru Alisandru (personaj care este şi scăpat de sub control… editorial, apărând prima oară brusc pe la pagina 147, inexplicabil, intrând firesc abia câteva zeci de pagini mai departe!), dar care este pur şi simplu descărnat de către o furtună în deşert!
Victor Cilincă, misogin moderat (citează din Talmud, totuşi, că „Dumnezeu numără lacrimile femeilor”), este aici, poate mai mult decât în orice altă carte a sa, ispitit şi de spiritul marchizului de Sade, dar şi de spiritul femeilor fatale din romanele noir: aşadar, avem un roman noir piratesc, cu o femeie la început de o inocenţă (aproape fatală şi ea!) monumentală (conform legilor societăţii spaniole burgheze din epocă, era mai mult închisă în casă, atât ca fecioară, cât şi ca doamnă), care devine, în urma încercărilor, de un cinism demn de o hienă (după cum se sugerează voluntar sau nu pe undeva), mulţi dintre apropiaţi murind doar pentru că aşa i se păruse ei că ar scăpa, dacă nu cu onoarea nepătată, măcar cu viaţa. Moldoveanul o caracterizează, într-un dialog cu una dintre viitoarele victime ale dorinţelor sale ucigaşe, născute din disperare, dar poate şi din instinctul de criminal al oricărui om ajuns în situaţii limită, astfel: „… ieu zic că aiastă muiere nu face nice câtă umbra ei călcată în copita calulului! Nu are inimă şi nice privire blândă, e prea semeaţă, fără a cunoaşte miezul lucrurilor şi mila! Când o să fie şi ea răpusă, nimene n-o prohodi-o…!”
Cert este că Isabella ajunge să fie şi iubită, nu numai pângărită, chiar şi având, după o luptă, un singur ochi, devenind un fel de Milady Rochefort! Pentru copilul pe care ajunge să-l poarte în pântece (scuză oare!?), va ajunge să-şi vândă oamenii (e drept că aici era o posibilă rivală în dragoste!) zâmbindu-le!
De altfel, Victor jonglează cu elemente ale romanului de capă şi de spadă (incluzând şi piraţii clasici aici; ba chiar dedică cartea doamnei Fanny Van de Grift Stevenson, soţia şi muza autorului „Insulei comorii” ori „Răpit de piraţi”), făcând cu ochiul însă şi cititorului mai rafinat, ca să nu spun mai harnic, aşezarea Cansado fiind oarecum „oraş” înfrăţit cu Macondo, un exemplar din „Don Quijote” fiind folosit pe post de Biblie la jurămintele celor care nu ştiau carte, având loc şi întâmplări demne de romanele fantastice, o zi putând deveni, ca în poveşti, un an întreg!
Revenind la Isabella (indirect), pentru că tot spuneam că ar trebui să scrie şi un roman de dragoste, „Quermessa” este şi un roman de dragoste (atipic). Întrezărim femeia ideală a unui… marinar (a fost şi marinar Victor!), adică (şi) un harem întreg, deoarece cui altcuiva i-ar veni ideea să caute un echipaj feminin într-o mănăstire, iar apoi să moară (sau să dispară) fetele acelea aproape toate!
Din acest roman (şi) cu piraţi (atipic şi el) se simte „mirosul lui Dumnezeu”, „care întotdeauna vine dinspre mare” (p.41), însoţind „Sarea, soarele, catranul, cânepa arsă, peştii uscaţi, scoicile putrede, lemnul încercat al corăbiilor, izul prostimii”, dar şi sângele şi mierea condiţiei umane (poate nu întâmplător romanul începe cu povestea „inventării” unui soi de vin ca mierea), sângele care este trup şi/sau demon al speranţei că poate şi mâine este o zi (Scarlett O’Hara poate fi o altă referinţă pentru Isabella!), o zi în care poate chiar vom putea va fi mai buni şi ne vom putea retrage într-o Martinică oarecare (unde par să ajungă, într-un final care poate va fi scris, tatăl şi Isabella, mama copilului care încă nu se naşte), ca să cultivăm arborele de cafea, renunţând să mai fim piraţi ai vieţilor celorlalţi, dar mai ales ale propriilor noastre fiinţe!
Încheierea propriu-zisă a cărţii, nu cea bănuită, ne-o prezintă în două scene pe malul Oceanului Atlantic, pe ţărmul african de la Cansado („Obosit”, în limba spaniolă), pe Isabella zâmbind, de data aceasta curat, chiar dacă în faţa unei comori prea omeneşti, aşteptând să fie luată de omul ei (dispărut), adică aşteaptă întoarcerea lui… Butelia den steclă verde cu mesaj care se rostogoleşte în valuri la picioarele ei poate fi semnul unui nou început!
Pentru melomani mai facem o precizare: autorul sugerează să se citească aventurile Isabellei pe acordurile Suitei spaniole Opus 47 de Isaac Albéniz!

adi george secară

Foto: Tudor Șerban

Editare foto: Simona Andrei

 

Efect secundar 12 (4)

Efect secundar 12 (3)

Efect secundar 12 (2)

 

Efect secundar 12 (1)

 

 

Standard
A. G. Secară

Un pumn de sentimente

Efect secundar 1 (1)

Sunt adi george secară, dar mă tratez… Sunt un timid ipocrit, un monstru, un obsedat, un pudibond moderat, dar mă tratez… Mă veţi întreba cum. Simplu: aştept salariul. Îl cheltui în mai puţin de o oră. Pentru că este foarte mic. Mic. Şi aici mărimea chiar contează! Şi apoi, aştept iar… Mai citesc câte ceva. Mai scriu. Şi despre ce citesc. Mai puţin despre ce văd în jur, pentru că iar ar trebui să mă denunţ pentru complicităţi afective. Goethe ştie de ce! Dar de ce n-aş schimba stilul, vorba vine!? De ce nu aş împrumuta de la Stendhal o oglindă? Cu o astfel de oglindă aş putea fi şi mai ipocrit: m-aş uita pe şestache după chestii omeneşti: nasturi, ochelari, sprâncene, unghii, buze, elastice, agrafe, cercei, inele, roţi, toate însoţind blonde, roşcate, brunete care, nu, nu mă interesează, deoarece, eu sunt un familist tipic, care enervează familiştii atipici şi pe nefamilişti… Un moralist care detestă morala! Care află de la un prieten bun despre „demenţa şi bezna gândurilor”! Gânduri care, binevoitoare, pot „spune” ceva despre sentimente. De pildă, cum ar fi să-i spui cuiva: ştii, am nişte sentimente pentru tine! Câte? Un kilogram, două? Un pumn de sentimente? Apropo, ce aţi face pentru un pumn de sentimente?

A. G. Secară

Foto: Simona Andrei

Efect secundar 1 (2)

Efect secundar 1 (3)

Efect secundar 1 (4)

 

Efect secundar 2 (1)

Efect secundar 2 (2)

Efect secundar 2 (3)

Efect secundar 2 (4)

Efect secundar 2 (5)

Efect secundar 2 (6)

Standard
Elena Parapiru, Reacție adversă

Tempi pasatti

efect secundar 1

Tempi pasatti

Ştii, când merg la mare, merg de fapt la Constanţa. Iubesc neînchipuit oraşul ăsta şi pe oamenii lui, oameni cu priviri de lup.

Iar vara asta, acum o săptămână – exact o săptămână, că la ora ASTA eram pe terasă la McDonald’s, beam cafea la pahar mare şi Cola Zero -, am văzut ceva care în sfârşit mi-a vorbit.

În diagonală cu masa mea stătea un om gras. De fapt, un om îngrăşat. Îţi poţi da seama cine nu s-a născut gras, obez şi doar s-a făcut aşa: trăsăturile feţei nu sunt deformate complet, ar putea reveni la ce au fost, corpul fiinţei respective ţipă a disconfort, ceva exasperat îi iese din porii lărgiţi.

Ei, omul acesta, care venise cu fiică-sa la masă, era îngrăşat. Şi nu era trist. Dar avea o privire întoarsă înăuntrul lui, o privire care îl separa de toţi ceilalţi grăbiţi din jur. Indivizi grăbiţi. De mare, activităţi, delfinariu, mâncare, viaţă, să trăim repede vacanţa, să nu ne scape nimic.

Omul acela trăia înăuntrul lui. Şi până şi copilul lui îl lăsa în pace, deşi se cam plictisea – stătea cu picioarele lungite pe banca ovală, şi bâţâia încet din sandale. Iar taică-su asculta vorbele unei certe vechi, asculta cum era părăsit, asculta cum ce dădea el cândva şi era primit ca excepţional, acum nu mai era de nici un folos.

Şi poate mai avea pe el unghiile cu care îşi atinsese iubita. Şi bucăţi de piele sărutate de ea. Şi ochii plini de ei doi şi un dram de îmbrăţişare, rătăcită călduros şi umed într-o zi de iulie. Să te abandonezi şi să cazi apoi.

Nici măcar nu respira. Nici eu.

Elena Parapiru
Foto: Simona Andrei

efect secundar 4

efect secundar 3

efect secundar 2

Standard